- Colegiul Agroindustrial Grinăuți
- Catedre
- Catedra mecanica
Calaraș Eduard
Statut: Profesor de bază
Grad didactic:unu
Funcția didactică:Șef catedră, profesor de discipline tehnice
Dirigintele: grupa Ma-2
Email:calaraseduard@gmail.com
MEMBRII CATEDREI
Evenimente și Activități
Participăm la activități educaționale, practice și culturale care dezvoltă abilitățile profesionale și spiritul de echipă al elevilor.
Seminar cu producătorii agricoli: „Cânepa industrială – o soluție reală pentru un viitor sustenabil”
La data de 28 februarie 2026, în municipiul Bălți, a avut loc seminarul cu producătorii agricoli cu tema „Cânepa industrială – o soluție reală pentru un viitor sustenabil”, dedicat promovării tehnologiilor moderne de cultivare și valorificare a cânepii industriale.
Evenimentul a reunit specialiști, fermieri din domeniu și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ cu profil agrar, printre care și Maria Cazac, directoarea instituției. Reprezentanții colegiului nostru au participat la prezentări și discuții privind:
- Soiurile de cânepă și alegerea celor mai potrivite pentru diferite condiții de sol și climă;
- Tehnologii moderne de cultivare și recoltare pentru obținerea unor recolte calitative;
- Procesarea cânepii și diversitatea produselor ce pot fi obținute;
- Piețele de desfacere și oportunitățile de comercializare la nivel local și internațional;
- Cadrul normativ actual privind producerea cânepii industriale;
- Experiențe practice și potențialul bioeconomic al acestei culturi;
- Surse de finanțare pentru fermieri care pot sprijini investițiile în cultura de cânepă.
Participarea la seminar a reprezentat o oportunitate importantă de informare și familiarizare cu cele mai recente tendințe din domeniu, oferind o perspectivă clară asupra potențialului bioeconomic al cânepii industriale.
Conferința AgTech 2026 – 3 martie 2026
Evenimentul a reunit specialiști, fermieri și experți în tehnologii agricole, fiind axat pe inovație, digitalizare, sustenabilitate și soluții financiare pentru agricultură.
În cadrul conferinței, Calaraș Eduard, șeful catedrei „Mecanica agricolă” și Maria Cazac, directoarea instituției, au participat la prezentări și discuții privind următoarele repere:
- Panel 1 – De la date la performanță în fermă: ecosistem integrat de smart agriculture, digital farming, sisteme integrate cu câștiguri financiare, monitorizare și analiză și parteneriate pentru agricultura modernă.
- Panel 2 – OPTIM: eficiență și scalare în agribusiness: automatizare și inteligență artificială în procesarea nucii, producție industrială de ambalaje, protecție anti-îngheț, tehnologie și finanțare inteligentă.
- Panel 3 – Sustenabilitate cu impact financiar: infrastructură energetică modernă, drone și robotizare, ferme modernizate cu energie verde.
- Panel 4 – Terenul fermierului validează tehnologia: agricultură regenerativă, business horticol integrat orientat spre export, digitalizare, adaptabilitate și experiențe în industria cânepei.
- Oportunități în zona expo: sisteme alimentare durabile, analiza foliară, certificarea carbonului și participarea companiilor Agxel, Biotron, Dron Agro Assistance, EcoCenter, Innovate Moldova, MICB, Orange, Solares, Titan Trade și Vadalex Agro.
Conferința a reprezentat un spațiu valoros pentru schimb de experiență, prezentarea tehnologiilor moderne și identificarea unor noi oportunități pentru fermierii din Republica Moldova.
Târgul ideilor de afaceri – ediția 2025
În cadrul „Târgului ideilor de afaceri, ediția 2025”, Botezatu Vasile, elev în anul II, specialitatea „Mecanica agricolă”, a obținut locul I cu ideea sa de afaceri:
„Restyling Metal” – obiecte de decor realizate din metal sudat, care îmbină creativitatea artistică cu măiestria tehnică.
Proiectul reprezintă un exemplu de viziune, creativitate și pasiune pentru inovație, demonstrând potențialul tinerilor de a contribui activ la dezvoltarea ideilor antreprenoriale și la valorificarea competențelor tehnice în domenii creative.
Eveniment de dialog privind dezvoltarea și cooperarea în învățământul profesional tehnic
La data de 10 octombrie 2025 a avut loc evenimentul anual de dialog privind dezvoltarea și cooperarea între instituțiile de învățământ profesional tehnic, reprezentanții mediului privat și elevi, organizat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA).
La eveniment au participat Marina Cazac, directoarea IP Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din s. Grinăuți, Victoria Alaiba, directoare adjunctă, și elevul anului II, specialitatea „Mecanica agricolă”, Bogdan Calaraș.
Scopul activității a fost identificarea sinergiilor și a oportunităților de cooperare în cadrul HUB-ului antreprenorial al celor patru Centre de Excelență, în vederea consolidării colaborării dintre mediul educațional și cel economic.
Elevii de la Mecanică Agricolă, anul IV, au susținut examenul de calificare
Un moment important în parcursul profesional al elevilor de la specialitatea Mecanică agricolă, anul IV.
În perioada 18–19 iunie 2026, aceștia au susținut proba teoretică și practică din cadrul examenului de calificare, punând în aplicare cunoștințele și abilitățile dobândite pe parcursul anilor de studii 2021–2025.
Elevii au demonstrat cu succes pregătirea profesională, competențele tehnice și capacitatea de a rezolva sarcini complexe, evidențiind efortul și dedicația investite în formarea lor.
Le dorim succese remarcabile în continuarea carierei și în viitoarele provocări profesionale!
Metalul prinde viață în mâinile viitorilor mecanici agricoli
Elevii grupei MA-23/2, specialitatea 71550 Mecanică agricolă, au desfășurat recent stagiul de practică „Forjare”, sub coordonarea profesorilor Carp Victor și Calaraș Eduard.
Pe parcursul practicii, elevii au aplicat tehnici de forjare, au lucrat cu diverse materiale metalice și au exersat abilitățile practice necesare meseriei, dezvoltându-și astfel competențele tehnice și profesionalismul.
Stagiul a oferit un cadru valoros pentru consolidarea cunoștințelor teoretice prin experiență practică, pregătindu-i pentru viitoarele provocări din domeniul mecanicii agricole.
Viitorii antreprenori ai specialității „Mecanica agricolă”
Elevii Andruh Iurii și Vengher Alexandru, din anul III, au obținut locul I, respectiv locul II în cadrul concursului instituțional „Târgul ideilor de afaceri – ediția 2024”, prezentând proiecte inovatoare dezvoltate în cadrul disciplinei Bazele antreprenoriatului.
Evenimentul evidențiază importanța cultivării spiritului antreprenorial încă din timpul studiilor, oferindu-le elevilor oportunitatea de a transforma ideile creative în proiecte concrete.
Felicitări elevilor pentru performanța obținută și mulțumiri Voinesco Livia, profesoara care a coordonat evenimentul și a inspirat inițiativa!
Agricultura și politicile agricole – dialog despre impactul aderării la UE
La data de 25 noiembrie 2024, portalul de știri Nord-News (sediul mun. Bălți) a organizat, în incinta instituției noastre, o discuție cu genericul „Agricultura și politicile agricole – impactul aderării la UE asupra agriculturii locale, oportunități și provocări”.
La eveniment au participat:
- Maxim Prozorovschi – expert, cercetător științific în laboratorul Agrotehnica al Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor; specialist principal al Secției Teritoriale Nord a Academiei de Științe a Moldovei;
- Serghei Ivanov – fermier, SRL „Profarm Invest”;
- Maria Cazac – directoarea Colegiului Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din s. Grinăuți;
- Oleg Cernomoreț – agronom, AGRO-FIRMA „Plaiul Bîrlădean” SRL.
În calitate de spectatori au participat profesorii și elevii de la specialitatea „Mecanica agricolă”, care au avut ocazia să afle informații valoroase despre politicile agricole, dezvoltarea sectorului agricol și perspectivele oferite de integrarea europeană.
Utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale în agricultură – regiunea Nord
La data de 22 noiembrie 2024 a avut loc sesiunea „Utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale în agricultură – NORD”, realizată cu sprijinul OPTIM Project și implementată de Helvetas Moldova.
Din cadrul instituției noastre au participat profesorii Ciuntu Veaceslav, Calaraș Eduard și Percic Lilian, împreună cu 12 elevi de la specialitatea „Mecanica agricolă”.
Sesiunea de formare a fost organizată de IFarms – Soluții Digitale pentru Agricultură, oferind participanților oportunitatea de a descoperi noi instrumente și tehnologii digitale aplicate în agricultură.
Prin participarea la această activitate, elevii și profesorii au făcut un pas important spre digitalizarea și eficientizarea activităților agricole.
Elevii specialității „Mecanica agricolă” la Innovation Camp Glodeni
Elevii Gropa Vasile și Țopa Corneliu, din grupa MA-23/2, ghidați de doamna Anastasia Galușca, au participat la Innovation Camp Glodeni, organizat de Junior Achievement Moldova.
În cadrul evenimentului, elevii noștri au prezentat proiecte inovatoare axate pe ecologie, gestionarea deșeurilor și reutilizarea materialelor, demonstrând creativitate, spirit antreprenorial și responsabilitate față de mediu.
Participarea la acest camp a contribuit la dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, gândire inovatoare și identificarea unor soluții sustenabile pentru problemele actuale ale societății.
Felicitări participanților pentru implicare și rezultate deosebite! Le dorim mult succes în continuare în activitățile și proiectele viitoare.
Forumul „EDU – TECH – AGRO – NORD” în cadrul Zilelor Transformării Digitale 2024
La data de 8 octombrie 2024, în incinta CITT Nortek din municipiul Bălți, a avut loc Forumul „EDU – TECH – AGRO – NORD”, organizat în cadrul Zilelor Transformării Digitale 2024 (ZTD 2024).
La eveniment au participat elevii de la specialitatea „Mecanica agricolă”, împreună cu directoarea colegiului, doamna Maria Cazac, și directorul adjunct pentru instruire practică și producere, domnul Ciuntu Veaceslav.
În cadrul forumului, colegiul nostru a încheiat un Acord de colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale, care prevede deschiderea Clubului AgTech în cadrul instituției.
Clubul AgTech are rolul de a încuraja și promova pregătirea viitorilor agricultori în utilizarea tehnologiilor inovative în domeniul agricol.
Datorită acestei colaborări, instituția noastră a primit drept donație următoarele echipamente:
- dronă DJI Mini Fly More Combo;
- 4 căști de protecție;
- 4 veste reflectorizante.
Mulțumim Asociației pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale pentru colaborare și pentru oportunitățile oferite elevilor noștri în dezvoltarea competențelor digitale în agricultură.
„Ești în căutarea unui loc de muncă și vrei să afli mai multe?”
La data de 25 aprilie 2024, domnul Dociu Mircea a desfășurat o activitate extradidactică în grupa MA-22/2 cu genericul „Ești în căutarea unui loc de muncă și vrei să afli mai multe?”.
În cadrul activității, elevii au discutat despre procesul de angajare și despre pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a identifica un loc de muncă potrivit.
Elevii au aflat informații utile despre etapele angajării, responsabilitățile unui angajat nou și modul în care pot evalua dacă un loc de muncă corespunde așteptărilor lor profesionale.
Activitatea a contribuit la dezvoltarea abilităților de orientare profesională și la pregătirea elevilor pentru integrarea pe piața muncii.
Practică de inițiere în specialitate – Lăcătușărie
Elevii grupei MA-23/1, sub coordonarea profesorului Carp Victor, au desfășurat cu succes practica de inițiere în lăcătușărie (P.02.O.044), demonstrând creativitate, motivație și dorința de a-și consolida cunoștințele tehnice.
Pe parcursul instruirii, elevii și-au dezvoltat gândirea practică și abilitatea de a aplica tehnici de bază, realizând cu precizie principalele operații de lăcătușărie:
- tăiere
- îndreptare
- îndoire
- pilire
- găurire
- rodare
- ajustare
- lipire a materialelor
Produsele realizate au fost distribuite între grupe (MA-1, TPOA-3, MA-4, MT-2), aducând un plus de utilitate și estetică în instituție:
- Gheridon pentru cabinetul TAP
- Stativ pentru flori în holul instituției
Bravo, băieți! Suntem mândri de succesele voastre și de abilitățile dobândite!
Televca Nicolae – locul III la „Cel mai bun plan de afaceri”
Elevul Televca Nicolae, din grupa MA-4, specialitatea Mecanica agricolă, a obținut locul III în cadrul concursului „Cel mai bun plan de afaceri”, ediția 2024, etapa locală.
Tinerii răducanieni și-au prezentat ideile ingenioase de afaceri, aplicând în practică cunoștințele dobândite la disciplina „Bazele antreprenoriatului”.
Proiectul lui Televca Nicolae, axat pe creșterea bovinelor de lapte, a evidențiat creativitatea, spiritul antreprenorial și capacitatea de a transforma ideile în planuri viabile de afaceri.
Felicitări pentru performanță și pentru implicarea activă în dezvoltarea competențelor antreprenoriale încă din timpul studiilor!
Vizită de studiu la Agro-Firma „Plaiul Bîrlădean”
La data de 17 noiembrie 2022 a fost organizată o vizită de studiu cu elevii anului IV, grupa MA-4, specialitatea 71550 Mecanică agricolă, la Agro-Firma „Plaiul Bîrlădean” din s. Bîrlădeni, raionul Ocnița.
Elevii au fost impresionați de primirea călduroasă și de tehnica agricolă modernă de care dispune această companie agricolă.
În urma vizitei de studiu, elevii au rămas entuziasmați și au conștientizat faptul că doar prin muncă zilnică, perseverență și dorință de a învăța se pot realiza lucruri frumoase și durabile în domeniul agriculturii moderne.
„Drone agricole în agricultura viitorului” – seminar teoretico-practic
La data de 27 martie 2024, IP Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din Grinăuți a fost gazda Campaniei Drone Assistance, care a desfășurat un seminar teoretico-practic cu tema „Drone agricole în agricultura viitorului”.
Activitatea a avut drept obiective:
- Introducerea participanților în tehnologia avansată a dronelor agricole și prezentarea beneficiilor acestora în agricultura modernă;
- Dezvoltarea competențelor esențiale privind utilizarea dronelor agricole și modul de funcționare al acestora în mediul agricol;
- Înțelegerea procesului de planificare a zborurilor și importanța acestuia pentru acoperirea eficientă a terenurilor agricole;
- Înțelegerea procesului de prelucrare a datelor colectate și transformarea acestora în informații utile pentru fermieri;
- Demonstrarea practică a utilizării dronelor agricole în teren.
La seminar au participat dl. Igor Oboroc (șef serviciu agricultură al Consiliului Raional Ocnița), agenți economici din raion, elevii răducanieni, dar și elevii claselor a IX-a din:
- IP Gimnaziul Corestăuți
- IP Gimnaziul Hădărăuți
- IP Gimnaziul Clocușna
Vizita elevilor a avut loc în cadrul planului de acțiuni pentru implementarea Caravanei Profesiilor, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.
Vizită de studiu la compania „ELIT-TEHNICA”
La data de 12 aprilie 2022, elevii grupei MA-4, ghidați de profesorii Calaraș Eduard și Voinesco Livia, au desfășurat o vizită de studiu la compania „ELIT-TEHNICA”, furnizor de tehnică și echipament agricol în Republica Moldova.
Elevii au avut oportunitatea să se familiarizeze cu profilul companiei, cu beneficiile produselor comercializate și cu eficiența acestora în gospodăriile agricole moderne.
Inginerul întreprinderii a prezentat aspecte tehnice privind construcția mașinilor agricole, mentenanța acestora și simplitatea exploatării. De asemenea, a fost explicată procedura de întreținere zilnică și săptămânală a tehnicii utilizate în fermele agricole.
Elevii au avut posibilitatea să urce la volanul unor utilaje, convingându-se de comoditatea și ușurința în exploatare a acestora.
Participanții au rămas entuziasmați de experiența trăită și adresează sincere mulțumiri gazdelor pentru ospitalitate și pentru informațiile valoroase oferite.
Stagiu de practică „Lăcătușărie” – specialitatea Mecanică agricolă
Elevii grupei MA-22/1, specialitatea 71550 Mecanică agricolă, au desfășurat stagiul de practică „Lăcătușărie”, sub coordonarea profesorilor Carp Victor și Zara Vladimir.
Pe parcursul stagiului, participanții au aplicat cunoștințele teoretice în activități practice specifice lăcătușăriei, exersând tehnici de prelucrare a metalelor, asamblarea și întreținerea pieselor mecanice.
Stagiul a contribuit la consolidarea abilităților practice, dezvoltarea dexterității și pregătirea elevilor pentru activitatea profesională în domeniul mecanicii agricole.
Concurs republican „Cel mai competent mecanic”
În perioada 11–12 noiembrie 2021, în incinta Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi, s-a desfășurat concursul republican „Cel mai competent mecanic”.
La competiție au participat elevii anului IV ai programului de formare profesională „Mecanica agricolă” din colegiile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Concursul s-a desfășurat în două etape: proba teoretică și proba practică. Proba teoretică a inclus un test de evaluare și soluționarea unor situații de producere, iar proba practică s-a desfășurat pe câmpul experimental al colegiului, unde concurenții au efectuat operația tehnologică de prelucrare de bază a solului.
Toți elevii participanți au demonstrat abilități și deprinderi profesionale remarcabile.
Elevii colegiului nostru, Cobileanschi Laurențiu și Maranciuc Ion, din grupa MA-4, s-au clasat pe locul II, fiind menționați cu diplome de merit.
Corpul didactic își exprimă recunoștința față de elevii participanți și față de profesorul coordonator Grosu Ion pentru efortul depus și rezultatele obținute.
Practică de specialitate – „Exploatarea parcului de mașini și tractoare”
Elevii grupei MA-18/4 au desfășurat practica de specialitate „Exploatarea parcului de mașini și tractoare”, sub îndrumarea profesorilor Carp Victor și Maranciuc Silviu.
Această experiență le-a oferit oportunitatea de a lucra direct cu utilajele agricole, de a înțelege modul corect de exploatare și întreținere a tractoarelor și a altor mașini din parc.
Stagiul de practică a contribuit la consolidarea competențelor teoretice și a abilităților practice ale elevilor, pregătindu-i pentru activitatea profesională în domeniul mecanicii agricole.
Secvențe video